cursuri pentru companii

Îți dorești ca angajații tăi să vorbească și să se exprime fluent în engleză, germană, spaniolă sau olandeză?

Cursurile pentru companii oferite de MagnuSchool urmăresc obiectivele și cerințele grupului de cursanți, programa fiind personalizată. Dacă ești în căutarea unor cursuri de calitate, bine organizate și axate pe nevoile fiecărei persoane, pentru ca angajații tăi să se exprime fluent și corect într-o limbă străină, apelează cu încredere la cursurile noastre.

0 ani
de activitate
0
total elevi
0
ore predate
0
like-uri

Scopul principal al centrului nostru este educația și perfecționarea tuturor celor care își doresc un viitor mai bun, mai frumos și mai stabil. O parte majoră a Centrului nostru o constituie cea non-profit, dar din păcate nu putem singuri și avem nevoie de ajutorul tău.

Ne dorim să le dăm o șansă la evoluție, la progres, tuturor celor care își doresc să învețe o limbă străină, dar nu au posibilitatea să o facă. Toți doritorii de educație și perfecționare, dar care nu au un suport financiar, pot beneficia de cursuri gratuite. Activitatea economică a centrului susține în procent de 100% activitatea non-profit.

    probono
    Centrul de Limbi Straine Magnus
    4.9
    Based on 53 reviews
    powered by Facebook
    Elashri Monica
    Elashri Monica
    2022-12-04T17:43:55+0000
    Am fost foarte fericita sa particip la activitatea de Public Speaking. Atmosfera a fost foarte relaxanta, cu activitati... interactive si amuzante. Am invatat lucruri noi si ne-am dezvoltat abilitatile de a vorbi in public. Fetita mea a fost de-a dreptul fascinata! Recomand cu caldura Magnus School!read more
    Alke Agro
    Alke Agro
    2022-11-29T12:53:45+0000
    Exceptional place for learning English. Recomand MagnuSchool, recomand Teacher Dan B.🏆🥇
    Nora Rosu
    Nora Rosu
    2022-02-10T17:05:00+0000
    Personal, profesori și colegi minunați! Ore interactive la care nu ai cum sa te plictisești!
    Lacatas Ana Maria
    Lacatas Ana Maria
    2022-02-10T17:03:09+0000
    Professionalism 👨🏻‍🎓Interaction 👨‍🏫Great moments 😻
    Rita Rosu
    Rita Rosu
    2022-02-10T17:01:55+0000
    Personal foarte tânăr și răbdător. Oameni lângă care înveți cu drag și lângă care frica de a vorbi in voce tare dispare.
    Georgiana Condurache
    Georgiana Condurache
    2022-01-31T22:01:46+0000
    Orele sunt interactive și atractive, uiți de teama de a vorbi nu te mai gândești că spui vreo prostie. Thanks teacher... Dan 🙏🏻❤️read more
    Ramona Maria
    Ramona Maria
    2020-12-06T17:44:07+0000
    Cei mai buni! Recomand cu încredere!
    Ștefan Negură
    Ștefan Negură
    2020-11-26T14:30:04+0000
    Am mai incercat sa invat engleza, dar fara nici un rezultat pana sa ajung la Centrul de Limbi Straine Magnus. Cei de... aici mai ales domnul profesor Dan se dedica si te fac sa iti doresti sa inventi engleza si sa vii cu drag la cursuri. Recomand cu incredere si mare drag tuturor celor ce vor sa invete engleza, sa apeleze la Magnus. 🧑‍💻🧑‍🏫🙂read more
    Georgiana Negura
    Georgiana Negura
    2020-11-12T21:03:28+0000
    Ore interactive intr-o super atmosfera. Profesorul isi adapteaza stilul de predare pentru fiecare student in parte,... comunicarea făcându-se astfel cu usurinta. De la o ora la alta invatam lucruri noi, iar progresul meu de a invata lb. engleza este continuu. Recomand Centrul de Limbi Straine Magnus atat pentru implicarea si seriozitatea profesorilor cat si pentru preocuparea, intelegerea si experienta acestora 💯read more
    Monica Bianca Gorea
    Monica Bianca Gorea
    2020-01-25T15:06:31+0000
    O echipă dedicata unde cei 3 copii pe langa engleza si germana au primit si modele de conduită, sfaturi. Multumim♥️♥️♥️
    Mari Bradavschi
    Mari Bradavschi
    2020-01-04T11:51:36+0000
    Recomand cu mare încredere centrul de limbi străine Magnus! Profesorul Dan Bejan, cel mai bun profesor pe care l-as fi... putut avea! 👩‍🎓👨🏻‍🏫👍read more
    Reni Renata
    Reni Renata
    2019-12-15T17:58:08+0000
    Recomand cu drag ! Vin de fiecare data cu mult drag la Centrul de Limbi Straine Magnus ❤️ pentru ca atmosfera de la... cursuri este una destinsa si interactiva. Salile sunt foarte primitoare, materialele interesante,cartile, totul este foarte atragator. Fiecare curs este o provocare, de fiecare data invatam ceva nou si interesant. De asemenea, la fiecare ora avem sansa de a exersa in conversatie, prin jocuri educative . Aici invatam nu doar o limba straina, ci si despre cultura unei tari, despre modul de viata al locuitorilor acesteia. ❤️❤️❤️Thanks , Dan Bejan 🙏🏼😊read more
    Delia Galatanu
    Delia Galatanu
    2019-12-12T07:42:20+0000
    Recomand Centrul de Limbi Străine Magnus și în special, pe domnul profesor Dan Bejan, care este un profesionist.... Cursurile de engleza sunt interactive, cu diferite jocuri și povestiri. De asemenea, atmosfera este minunata, având un colectiv foarte prietenos.read more
    Ariana Oprea
    Ariana Oprea
    2019-12-11T19:34:59+0000
    Atmosfera placuta, eficienta garantata si profesori dedicati.Recomand!!!
    Kallia Stenou
    Kallia Stenou
    2019-12-11T14:00:25+0000
    Magnus...un loc altfel!Este un mediu in care învățarea se face intr-un mod relaxant și plăcut! ❤️
    Noemi Timariu
    Noemi Timariu
    2019-12-11T13:58:26+0000
    Este un loc care îmi oferă oportunitatea de a învață limba engleză și îmi ofera suportul de a îmi atinge scopul.... Thanks, Magnus! ❤️😍🔝read more
    Radu Adrian
    Radu Adrian
    2018-04-17T11:44:48+0000
    Danut Grozavu
    Danut Grozavu
    2018-03-05T20:25:14+0000
    Elena Cristina
    Elena Cristina
    2018-03-05T16:30:05+0000
    Roxana-Mihaela Peiu
    Roxana-Mihaela Peiu
    2018-03-05T16:29:43+0000
    Best school în town!!!
    Robert Adrian Pacurar
    Robert Adrian Pacurar
    2018-03-05T16:28:08+0000
    Vlad Paul
    Vlad Paul
    2018-01-22T21:59:58+0000
    Artiom Cojocaru
    Artiom Cojocaru
    2017-11-12T10:32:43+0000
    Aurelian Liviu Cornea
    Aurelian Liviu Cornea
    2017-10-26T18:52:43+0000
    Daniel Magurian
    Daniel Magurian
    2017-09-15T18:24:54+0000
    Georgiana Ionut Bejinaru
    Georgiana Ionut Bejinaru
    2017-08-01T14:16:29+0000
    Sunt extrem de multumita.
    Johnny Serban
    Johnny Serban
    2017-07-29T10:07:55+0000
    Ma simt foarte bine aici! Recomand!
    Romulus Adrian Ristea
    Romulus Adrian Ristea
    2017-05-01T21:01:37+0000
    Radu B. Cătălin
    Radu B. Cătălin
    2017-04-03T08:07:58+0000
    Andreea Burlan
    Andreea Burlan
    2017-03-29T11:23:39+0000
    Felicitari echipei,in primul rand pt initiativa iar in al doilea rand pt predare,implicare,live-uri,etc
    Catalina Papuc
    Catalina Papuc
    2017-03-29T10:50:21+0000
    Elena Bolocan
    Elena Bolocan
    2017-03-15T20:07:02+0000
    Mie o să-mi fie dor 🙂 Atmosfera caldă și prietenoasă de la Magnus School nu te mai lasă să pleci acasă :)) Love you... all!read more
    Ștefan Ochiotan
    Ștefan Ochiotan
    2017-01-16T17:03:48+0000
    Very cozy place with beautiful people.I highly recommend it!
    Bogdan Rotaru
    Bogdan Rotaru
    2016-12-16T13:34:35+0000
    Specialisti care ma ajuta in atingerea scopului!
    Stefan Nadejde
    Stefan Nadejde
    2016-11-17T15:23:08+0000
    Cursuri interactive si eficiente. O atmosfera placuta si calda. Cursuri la care te duci cu mare placere. Recomand!
    Ioana Roxana Nesvadba
    Ioana Roxana Nesvadba
    2016-11-17T14:02:31+0000
    CEI MAI BUNI DINTRE CEI MAI BUNI 🙂 !!! <3
    Claudia Preda
    Claudia Preda
    2016-11-17T13:44:58+0000
    Alexandru Toma
    Alexandru Toma
    2016-06-29T20:57:34+0000
    Maria Arisanu
    Maria Arisanu
    2016-04-14T09:31:37+0000
    Un centru unde ma simt minunat! Adevarati profesionisti! O a doua familie! Engleza este mai frumoasa aici!!! ❤️
    Ana Mihaela Ivan
    Ana Mihaela Ivan
    2016-03-30T18:13:19+0000
    Ionut Plotogea
    Ionut Plotogea
    2016-01-28T12:47:33+0000
    Delia Baciu
    Delia Baciu
    2016-01-22T08:03:43+0000
    Oameni deosebiți! 🙂
    Adriana Crivtonencu
    Adriana Crivtonencu
    2016-01-11T08:41:06+0000
    Andreea Arisanu
    Andreea Arisanu
    2015-12-16T18:28:44+0000
    Natalia Onigas
    Natalia Onigas
    2015-03-04T09:28:17+0000
    Cornelia Cenţiu
    Cornelia Cenţiu
    2015-02-03T13:22:26+0000
    The best in the town! LOVE my English teacher!You should come and study here!
    Teodora Vișan
    Teodora Vișan
    2015-01-29T11:58:25+0000
    After-school Clubul Istetilor
    After-school Clubul Istetilor
    2015-01-09T13:20:43+0000
    Diana
    Diana
    2015-01-08T17:59:29+0000
    Andreia Loredana Gînju
    Andreia Loredana Gînju
    2015-01-08T17:55:46+0000
    Ma simt excelent aici!
    Iuliana Nesvadba
    Iuliana Nesvadba
    2014-12-28T21:04:28+0000
    Stoicescu Catalin
    Stoicescu Catalin
    2014-12-02T14:00:17+0000
    Next Reviews
    Nu știi ce curs ți se potrivește?
    Ne găsești mai ușor ca niciodată!

    Adaugă e-mailul tău și te vom contacta pentru a-ți oferi toate clarificările de care ai nevoie!

    © Toate drepturile rezervate. Dezolvat cu de MabIT